Psiho Educațional Social

Contribuim la o lume mai echilibrată!

Speaker 1

David Ramona Ioana

CONSILIER DEZVOLTARE PERSONALĂ CU COMPETENȚE LOGOPEDICE, TRAINER
MANAGER ÎNTREPRINDERE SOCIALĂ PSIHO EDUCATIONAL SOCIAL.


Vindecarea emoțională a celor care au nevoie de ea, înseamnă pentru mine o responsabilitate personală și colectivă. Trăim vremuri în care exprimarea violenței este încurajată, un climat nesigur, încărcat de situații dificile, în contextul căruia unii dintre noi, în special tinerii, neștiind cum să abordeze situațiile grele, apelează la substitute, cum ar fi alcoolul, drogurile, tehnologie în exces. Experiența mea se întinde pe mai bine de 15 ani de training și coaching cu pasiune, individual și de echipă, în care am creat și livrat module de training pentru persoane care ocupau poziții de management și funcții de execuție, activitați de team building și coaching personalizat. Iubesc training-ul și ceea ce poate ieși la finalul unei sesiuni, bucuria de a primi și a da, de la și către oamenii din sală.

În acest timp, am pornit pe un drum către cunoașterea psihicului uman și a resurselor de care să te ajuți atunci când situațiile dificile par fără ieșire. Am făcut trecerea de la corporație la cabinet individual pentru a-mi aprofunda aceste abilități și a mă simți împlinită, fiind partener în călătoria autocunoașterii pentru clienți. Această motivație de a ajuta, de a fi alături, de a oferi mai mult decât a primi m-a ținut concentrată pe atingerea unui scop nobil, acela de a aduce aceste servicii si celor care nu conștientizează că există soluții problemelor sociale, celor care nu și le permit financiar. Astfel, a luat naștere primul proiect în 2019, înființarea unui ONG, Asociația Educația Te Salvează. În anul 2021 continui misiunea socială asumată, prin întreprinderea socială Psiho Educațional Social – PES, prin ale cărei servicii îmi doresc să contribui la o lume mai echilibrată mental și emoțional, acasă, la muncă și în comunitățile în care trăim.

În prezent, ofer servicii de consiliere dezvoltare personală copii și adulți, logopedie pentru copii și training-uri soft skills.